E ciudat cum timpul nu vindeca cateodata nici o rana, ci doar le face mai dureroase. Ne-am despartit dintr-o prostie, dintr-o cearta stupida, de care ma simt vinovat si acum. Ea a vrut sa ne impacam dar am fost prea orgolios atunci. Si acum as da orice sa o fi inteles, sa o fi iubit asa cum merita. Au trecut anii, ea s-a casatorit, eu m-am casatorit, am doi copii frumosi si imi respect sotia. Facem un camin fericit impreuna. Dar eu o iubesc cu pasiune tot pe laura. Ar fi usor daca ar fi departe si as iubi-o din amintiri, dar avem un cerc comun de prieteni, ne vedem saptamanal. Ea nu banuieste nimic, dar fiecare atingere a mainii ei imi da fiori. Sunt ani de zile de cand traiesc asa si nu stiu daca o sa se schimbe ceva vreodata. Dar uneori devine de nesuportat si simt atat de tare cum mi-am ratat viata.
Si eu rtraiesc cu sentimentul ca mi-am ratat viata si daca as mai aeva o sansa sa fiu a lui nu as mai ezita.
Ma bucur ca ti-am citit povestea, pentru ca nu ma mai simt atat de singura.